Istoria sportului cu sanii trase de caini
Home
lonleystone mals
Balto-New York, Central Park
  " Dedicata neinfricatului Spirit al cainilor de sanie care au transportat serul antitoxin 600 mile in stafeta de la Nenana peste gheata aspra si ape inselatoare, prin viscoluri Arctice pentru ajutorarea indureratului Nome in iarna anului 1925. Rezistenta. Fidelitate. Inteligenta."
       De peste 40 000 de ani omul a fost asociat cu cainele, considerat cel mai bun prieten al omului. Bastinasii nord-americani au fost dintotdeauna dependenti de cainele de sanie pentru transport si companie/tovarasie. Acest caine a asigurat supravietuirea omului, fiindu-i indispensabil la vanatoare si la aducerea acasa a vanatului, iar convietuirea cu cainele era singurul mod de viata posibil.
        In zilele noastre numai foarte putini bastinasi ai tinuturilor nordice mai depind de cainii de sanie pentru supravietuirea elementara. Insa relatia apropiata intre musher si caine a ramas si se demonstreaza prin sportul cu atelaje canine, care se practica in foarte multe state de pe glob.
        Cele mai celebre concursuri sunt Iditarod si Yukon Quest.
        Iditarod Trail Sled Dog Race este o competitie anuala in Alaska. Traseul are 1868 km, de la Willow (langa Anchorage) la Nome si se parcurge in 8 - 15 zile. Participa echipe care au in jur de 16 caini.
       Prima cursa Iditarod a fost in anul 1973, organizata ca eveniment (actiune) de testare a celor mai bune echipe de caini de sanie si a celor mai buni musheri. Recordul cursei l-a stabilit in 2002 Martin Buster cu timpul de 8 zile, 22 ore, 46 minute si 2 secunde.
        Iditarod este considerata ca facand trimitere catre istoria timpurie a statului Alaska si este inclusa in manifestarile comemorative legate de conducerea saniilor trase de caini (mushing). Aceasta se desfasoara in onoarea "cursei serului" din 1925, comemorand lupta echipei om-caine cu timpul si cu vitregiile naturii.
        Yukon Quest este o cursa cu sanii trase de caini, care se desfasoara anual, in februarie, de la Whitehorse (Yukon) la Fairbanks (Alaska) in anii cu numar impar, si de la Fairbanks la Whitehorse in anii cu numar par, urmand drumul istoric din 1890, al Goanei dupa aur si ruta de langa raul Yukon folosita pentru livrarea corespondentei, acoperind 1643 km. Prima cursa s-a desfasurat in 1984, iar recordul cursei l-a stabilit Lance Mackey, in 2007, cu timpul de 10 zile, 2 ore si 37 de minute.

        Bastinasii Inuiti si cei din Atahabaska au parcurs sute de ani parti din traseul Iditarod de astazi, inainte de ajungerea vaselor comerciale rusesti in 1800, dar traseul a fost utilizat la maxim intre 1800 si 1920, cand minerii au inceput sa extraga carbune si, mai tarziu aur, fiind utilizat mai ales dupa "goana dupa aur" din Alaska, in 1898 la Nome, si apoi in 1908 intre raurile Yukon si Kuskokwim. In timpul verii principalul mijloc de transport spre restul lumii era vaporul cu aburi, insa intre lunile octombrie si iunie porturile nordice (ca Nome) sunt inconjurate de gheata si saniile trase de caini livrau corespondenta, transportau lemnele de foc, preotii, echipamentele miniere, minereu de aur, hrana, blanuri si alte necesitati de aprovizionare intre centrele comerciale locale (avanposturi) si asezarile tarmului vestic.
        La inceputul anului 1873 cainii de sanie au ajutat patrulele politiei canadiene sa mentina legea si ordinea pe intinsul tinut inghetat.
        Populatia din Alaska si Canada se baza mai presus de toate pe saniile trase de caini in privinta serviciilor postale. Unul dintre cei mai renumiti musheri-postasi l-a avut Minnesota, el a fost John Beargrease, care timp de aproape 20 de ani (1879-1899) a furnizat corespondenta pe timpul iernii, cu sania trasa de 4 caini, saptamanal, intre Two Harbors si Grand Marais.
        Pana in anul 1920 existau case amenajate pentru opriri (popasuri) unde comis-voiajorii (cu saniile trase de caini) se ohihenau peste noapte la fiecare 23 - 48 km . Dupa 1920 aceste case de popas au disparut, deoarece corespondenta a fost preluata de avioane mici. Transportul marfurilor cu sanii trase de caini a continuat in zonele rurale ale Alaskai, dar din anul 1960 aceasta modalitate a devenit din ce in ce mai rar folosita datorita utilizarii la scara larga a snowmobilelor.
        In timp ce folosirea saniilor trase de caini pentru transportul marfurilor era practicata la cote maxime, aceasta activitate era de asemenea si un popular sport in timpul iernii, cand orasele miniere se inchideau.
        Cursele cu sanii trase de caini au inceput ca si provocari firesti, competitive ale oamenilor, de genul "Cainii mei sunt mai rapizi decat cainii tai!". Cei care au avut prima oportunitate de a se antrena, folosindu-si echipele pentru transport, au fost musherii din Alaska si malamutii.
        Prima competitie sportiva oficiala si cu reguli stabilite a fost All-Alaska Sweepstakes (AAS) in 1908, 657 km, de la Nome la Candle si retur. Acest eveniment a introdus pentru prima data caini importati din Rusia, de rasa Siberian Husky, in Alaska in 1910, unde au devenit rapid caini de cursa favoriti (fiind mai rapizi), inlocuind Malamutii de Alaska, cainii originari, si cainii comuni folositi la curse cu sanii. Tot atunci au fost introdusi pentru curse caini de talie mare ca setterii si pointerii. In 1918 cursa a fost intrerupta din cauza Primului razboi mondial.
        In timpul celor razboaie mondiale sportul cu sanii trase de caini a fost intrerupt, din cauza ca musherii si cainii au fost utilizati in servicii militare pentru tarile lor.
        Cel mai celebru eveniment din istoria utilizarii saniilor trase de caini in Alaska a fost in 1925 "drumul (cursa) serului spre Nome", cunoscut ca "Great Race of Mercy" (Marea Cursa de Caritate). O epidemie de difterie fatala a amenintat asezarea Nome, fiind afectati in mod special copiii indienilor Inuiti care nu aveau imunitate la "boala omului alb". Cea mai apropiata localitate unde se afla in cantitate suficienta serul antidot era Anchorage. Fiindca cele doua avioane disponibile pentru transport erau demontate si niciodata nu au fost folosite iarna din cauza riscului de prabusire, guvernatorul a aprobat o alta ruta. Cilindrul cu 9 kg de ser a fost trimis cu trenul 480 km de la Seward la Nenana, de unde, in 27 ianuarie, imediat dupa miezul noptii, a fost preluat de primul dintre cei 22 de bastinasi-musheri si mai mult de 100 de caini care au transportat coletul 1085 km de la Nenana la Nome. Saniile trase de caini au transportat coletul in stafeta, timp de 5 zile si jumatate. Printre eroii cursei se afla Leonard Seppala si cainele-lider Togo (cu varsta de aproape 12 ani), care au parcurs cea mai periculoasa parte a traseului si au transportat serul pe o distanta mai mare decat celelalte echipe (418 km prin furtuna si peste gheata care se crapa imediat ce sania trecea), si Gunnar Kaasen si cainele-lider Balto, cei care au ajuns la Nome in 2 februarie la 5,30 dimineata. Cainelui Balto i s-a ridicat o statuie in Parcul Central din New York in 1925, devenind una dintre cele mai populare atractii turistice.
        Cainii de sanie au ajutat faimosi exploratori ca Byrd, Peary, Amundson si Steger sa-si atinga telurile polare si sa deschida spre civilizatie regiunile inzapezite.
        Primii caini folositi pentru tragerea saniilor au fost Malamutii de Alaska, despre care se spune ca sunt "obtinuti" din lupi de catre indienii din tribul Mahlemiut, fiind una dintre cele mai vechi rase cunoscute.
        Cainii de rasa Husky Siberian au fost introdusi in curse la inceputul secolului 20, fiind alesi cei rezistenti, dar la competitiile moderne cu sanii trase de caini sunt preferati cei din rasele incrucisate de husky crescuti pentru viteza, cu picioare solide, rezistenti si care au dorinta de a alerga. Cainii pentru cursele lungi cantaresc 20-25 kg, iar cei pentru sprint pe distante scurte au cu 2-5 kg mai putin, dar cei mai buni concurenti ai ambelor tipuri pot fi folositi alternativ.
        Cainii de curse sunt adevarati atleti, intretinuti in buna conditie sportiva. Antrenamentele incep de regula la inceputul toamnei si se intensifica iarna; cand nu este zapada se folosesc alte vehicule pe roti (cart, triciclu). Echipele competitive parcurg cam 3000 km inainte de a participa la o cursa pe distanta lunga.
        Din 1974 cainii sunt identificati prin implantarea de microcipuri si sunt examinati de medicul veterinar inainte de startul in cursa, fiind interzisa administrarea la de steroizi, stimulente etc. pentru sporirea performantei.

           

        Povestea lui Balto si a echipei lui nu a fost prea vesela, din pacate. Balto-New York
        Sol Lesser, producator de filme de la Hollywood, l-a adus pe Balto si pe ceilalti caini din echipaj la Los Angeles pentru a face un film de 30 de minute, apoi au fost vanduti unui producator de filme muzicale, necunoscut. Doi ani mai tarziu Balto si faimosii lui prieteni n-au mai fost o atractie, lumea ii uitase pe "eroii din Alaska". George Kimble, un om de afaceri din Cleveland, care se afla in vizita in Los Angeles, l-a descoperit pe Balto si pe ceilalti sase companioni ai sai expusi pentru 10 centi intr-un muzeu mic, bolnavi si tinuti in conditii improprii. El cunostea povestea lor si a fost socat de starea degradanta in care se aflau. A reusit sa faca o intelegere cu cei care tineau cainii: pentru 2000 de dolari ar fi putut sa-i ia de acolo si sa-i duca in Cleveland, dar aceasta suma trebuia sa o dea in timp de doua saptamani! Atunci a inceput cursa pentru salvarea lui Balto: o campanie nationala pentru donatii. Raspunsul a fost exploziv: multi copii adunau maruntis, postasii, hotelurile, oamenii obisnuiti au contribuit ca in numai 10 zile sa adune suma pentru eliberarea cainilor. In 19 martie 1927, Balto si ceilalti sase companioni au fost adusi la Cleveland, fiind primiti ca adevarati eroi, apoi au fost lasati la gradina zoologica din localitate pentru restul vietii (se spune ca chiar in prima zi au avut vreo 15000 de vizitatori).
        Balto a murit in 14 martie 1933, la varsta de 11 ani. Corpul sau a fost imbalsamat si se afla in Muzeul din Cleveland, in memoria eroicei curse impotriva mortii. Nu se stie sigur carei rase nordice i-a apartinut Balto, unii spun ca a fost un Malamut de Alaska, altii ca era Husky Siberian, iar cei mai multi afirma ca era rezultatul incrucisarii Malamutului de Alaska cu lupul.



© 2006-2008 Copyright "Alaskan Malamut" Balan Sports Association | All Rights Reserved | concept Mariana Vrabie